Ce să verifici din punct de vedere tehnic când cumperi o casă sau apartament

Achiziția unei locuințe reprezintă o decizie importantă, cu impact financiar major. De obicei presupune sume foarte mari și contractarea unui credit pe o perioadă de până la 30 ani. Este important să vă asigurați că nu prezintă defecte care ar necesita investiții  majore în reparații, precum spargeri de pardoseli pentru intervenții la sistemul de canalizare, refacerea izolației termice și a fațadei, consolidări de structura sau înlocuire elemente structura acoperiș din cauza infiltrațiilor.

V-ați hotărât asupra zonei, ați efectuat deja prima vizită, vă încadrați în buget și sunteți entuziasmați să va mutați în noua voastră casă? Nu vă grăbiți, verificați accesul la proprietate, vecinătățile, actele de proprietate și mai ales realizați analiza tehnică detaliată, așa numitul raport de “Due Diligence” tehnic. În raport veți fi informat cu privire la starea reală a clădirii, veți identifica posibile defecte majore dar și micile probleme pe care le puteți folosi în procesul de negociere cum ar fi retușuri, mici crăpături, înlocuire obiecte sanitare, prize, întrerupătoare, garnituri ferestre etc.

Se recomanda ca aceasta inspecție tehnica să fie realizata de un specialist (inginer constructor), care să întreprindă următoarele acțiuni:

  • Inspecție elemente structură clădire și trotuare perimetrale
  • Inspecție elemente fațada și acoperiș (cu drona dacă nu există acces facil)
  • Inspecție elemente de arhitectura interioară (uși, ferestre, pardoseli, pereți și tavane, scări etc.)
  • Verificare existență și funcționare racorduri utilități (electricitate, gaze, alimentare cu apă, canalizare, gaze, internet)
  • Verificare funcționalitate instalații și sisteme interioare (încălzire, răcire, apă, canalizare etc.)
  • Inspecția instalației de canalizare cu camera video pentru determinarea posibilelor probleme (colmatări, contrapante, spărturi, defecte de execuție etc.).
  • Măsurare umiditate în pardoseli și pereți
  • Măsurare temperatura pereți și pardoseli și stabilirea riscului de formare al condensului (preîntâmpinarea mucegaiului). Determinarea punctului de rouă.
  • Testare prize electrice (inclusiv măsura voltaj și verificare împământare)
  • Testare prize internet
  • Testare prize TV
  • Termografie pentru determinarea zonelor cu pierderi de căldura, vizualizare infiltrații, probleme la instalații (sunt necesare competente de specialitatea pentru interpretarea datelor)
  • Măsurare strat vopsea pe structuri metalice acolo unde este cazul
  • Detecție prezenta gaze combustibile (metan, propan, monoxid de carbon, amoniac, hidrogen etc.)
  • Măsura nivel radiații din câmp electric și magnetic în interiorul si exteriorul casei
  • Măsurare cu ajutorul Lux-metrului a nivelului de iluminare în încăperi
  • Inspecție locuri greu accesibile folosind camera endoscopică (de exemplu în spatele unui perete de compartimentare)
  • Verificare curte/teren (funcționalitate sistem irigații, iluminat exterior, zone unde băltește apa, sistem scurgere ape pluviale etc.)
  • Poziționarea case casei în funcție de punctele cardinale. Este foarte importantă deoarece aceasta influențează semnificativ echilibrul termic al clădirii si luminozitatea incaperilor.

Verificările detaliate vă protejează de eventuale vicii ascunse ale proprietății.

Pe lângă inspecție vizuală și testare se recomanda o analiza detaliata a documentelor si planurilor care au stat la baza emiterii autorizației de construire prin comparație cu documentația de execuție și situația reală:

  • certificat urbanism,
  • existenta tuturor avizelor solicitate prin certificatul de urbanism,
  • DTAC-ului (documentație tehnica autorizație de construire: caracteristici, detalii de execuție pentru elementele structurii de rezistentă, precum și pentru celelalte parți de construcție care asigură funcționalitatea și siguranța în exploatare, precum și schemele de instalații efectiv realizate, cu toate modificările aduse de proiectant, executant sau proprietar pe parcursul execuției construcției, însușite de verificatori de proiecte și/sau experți tehnici, după caz);
  • existența documentației de execuție (agrementele tehnice, certificatele de conformitate și de performantă ale produselor puse în operă, condica de betoane, procese verbale de lucrări ascunse, dispoziții de șantier, procesele-verbale de probe etc.)
  • verificarea fațadelor și a compartimentărilor interioare astfel încât să corespundă cu realitatea din locație.

Echipa Aquaponic Engineering vă oferă serviciul de due diligence tehnic înainte de cumpărare sau închiriere.

Nu ezitați să ne contactați!

Web: www.aquaponicengineering.ro

Email: office@aquaponicengineering.ro

Tel: +40 744 599 226

Facebook: https://www.facebook.com/Asistenta.Tehnica.Si.Inginerie/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Post